9
cântăm la această întreprindere pentru nu ştiu ce aniversare a lor. Noi am primit cu bucurie propunerea, mai ales că „Salubritatea" închiriase sala Teatrului „Constantin Tănase" pentru acest eveniment. Eram mândre că debutul formaţiei „Catena" se făcea pe o scenă adevărată. După câteva momente comice şi cântăreţi consacraţi, am apărut şi noi. Aveam emoţii din cap până-n picioare. Mie, cel puţin, îmi tremura piciorul de pe pedala de la toba mare de nu puteam să-l stăpânesc nici măcar cu mâinile, că tremurau şi ele! Formula în care cântam era:

Anca Vijan - chitară + vocal,
Adriana Iliescu - bas,
Mariana Alexandru - chitară,
Lidia Creangă -tobe

     Am cântat 6 piese, 3 compuse de Anca şi trei din repertoriul internaţional. Reuşiserăm să trecem examenul de debut cu fruntea sus, mai ales că din tavan atârna un microfon care avea firul cam scurt, iar Anca trebuia să se înalţe pe vârfuri ca să ajungă la el. Atât mai ţin minte. Cred că am avut şi succes.
     Anca:(e-mail): Bineînţeles că am avut succes... şi încă mare de tot! Eram o gaşcă de fete, una mai ţăcănită decât cealaltă, şi pline de energie... Publicul a reacţionat ca atare - a aplaudat cu frenezie, cerând chiar şi un bis, pe care nu aveam de unde să-l dăm. În schimb, după concert, de bucurie ne-am dus „să ne îmbătăm"... cu Cola. Mare zi!
     Lidia (e-mail): Chiar că a fost mare... Şi a mai fost una... ziua cu „Banchetul"... am cântat la aniversarea celor 10 ani de la înfiinţarea întreprinderii ICSIM. Oamenii au fost supermulţumiţi, muzical ne-am înţeles perfect, iar mie nu-mi mai tremurau picioarele. Finalul a fost ca-n filme... mesele puse cap la cap pe post de scenă erau şubrede… cântam tare, toate butoanele de la staţie erau la dreapta, „adică la 11", eu băteam tare, mesele au început să vibreze, stativele, microfoanele şi cinelele zburau, iar Anca se scăpase pe ea de atâta râs! Succes deplin!
     Începusem şcoala şi, repetând anul, intrasem într-o clasă unde se chiulea în masă, în frunte cu Mădălin Voicu. Chiuleam şi eu pe ruptelea, alergam la şcoala Ancăi, direct la ea în bancă… Când profesorii mă observau că nu fac parte din acea şcoală, ne dădeau afară pe amândouă. De-abia aşteptam lucrul ăsta, ca să mergem să facem figuraţie la film, pe 50 de lei. Anca văzuse anunţul în ziar şi găsise că era o idee bună de a face bani ca să cumpărăm scule. "Tobele" le moştenisem de la Jacky (prima ei tobară), pedală şi două capace de fus, cratiţe şi valiza cu rol de toba mare, linguri de lemn pe post de beţe, mileurile croşetate de bunica. Apoi a început vacarmul din blocul "Eva", etajul 8… Repetiţiile le făceam dimineaţa, când mama Ancăi, Simeria sau Simi, cum i se spunea, era la serviciu. Foloseam acelaşi sistem, cu mileurile croşetate de bunica Ancăi peste cratiţe, ca să mai atenuăm zgomotul… Dar n-a folosit la nimic. Într-o zi, Pag. 10