23
     Lidia (e-mail): Îmi aduc aminte de Ambasada americană. Ne dădeau nişte napolitane mici, pătrate cu icre roşii sau negre, altele erau unse cu tot felul de rafinamente... nu exista pâine iar noi nici nu ştiam cum să le mâncăm... Ortansa s-a dus la ospătar (sau direct la consul?) şi l-a întrebat: „Da'... nişte salam n-aveţi?” Ăla s-a uitat la ea ca la ceva venit de pe altă planetă, dar a adus salam, special pentru ea, şi pâinea pe care o ceruserăm noi. Macheala era la discreţie, bere şi whisky. Pe Anca au lăudat-o pentru engleza ei, dar de fapt făcea numai improvizaţie de text în engleză de o poreclise ea „scoţiana veche”. Gina într-adevăr s-a urcat pe mese ca să facă show, dar nu s-a dezbrăcat cum a ajuns la urechile lui nea Toma. Toţi americanii ăia, consuli sau ambasadori, ce erau, s-au distrat foarte bine cu noi... Le-a plăcut foarte mult, că de-aia ne-au mai şi chemat de vreo 3 sau 4 ori. Noi cântam cât se poate de bine şi cu show pe măsură... doar eram pe teritoriul lor.
     Eh! Asta a fost, dar a doua zi am fost date afară de la Student Club pentru “purtarea deocheată în concert a Eugeniei Feldeş”. Directorului Toma Laurenţiu i-a părut teribil de rău. Spunea tot timpul, în glumă, că Gina asta a noastră, Feldeş, ar trebui legată fedeleş ca să se mai potolească! Ţinea foarte mult la noi, dar nu a avut ce face. Atunci Anca s-a supărat tare pe Gina şi după scandalul de rigoare a dat-o afară din trupă. Ulterior a plecat şi din ţară.
     N-am stat noi mult pe bară, decât până pe 30 martie ‘73, când Nick Pârlea, metodistul de la clubul “Universitas”, ne propune să dăm vizionare la el la club... aveau nevoie de activitate muzicală şi nu prea aveau trupe... pe noi ne văzuse în concert. Am luat vizionarea şi iată-ne din nou într-o sală de repetiţie în formula:

Anca Vijan – chitară
Carmen Cula – bas
Lidia Creangă – tobe
Ortansa Păun – saxofon şi flaut

     Şi uite aşa, grupul Catena progresa rapid. Cei de la “Universitas” erau mulţumiţi de noi cu toate că problema noastră primordială erau “sculele”, care pe lângă faptul că erau de proastă calitate nici nu mai făceau faţă la ceea ce cântam noi. Amplificatorul de 15 W nu rezista la două chitare plus un microfon bulgăresc, pe care-l cârpeam mereu, când ţi-era lumea mai dragă, amplificatorul se ardea şi trebuia rebobinat.
     Anca (e-mail): Îţi mai aduci aminte cum am cunoscut-o pe Păuniţa Ionescu?
     Parcă eram la mare, la camping “Perla”... cânta cu chitara şi cu vocea tare, de vuia campingul... numai vocea ei se auzea în fiecare seară până la 4 dimineaţa!
     Lidia (e-mail): Păi eram la mare... în vara lui '72 eram la mare... că iar am plecat amândouă singure... tot cu autostopul şi am stat tot la corturi în campingul „Perla”. De fapt trebuia să ne revedem cu fostele noastre iubiri din vara lui `71. Pag. 24