25
dar s-a întors spre noi şi a şoptit: “Gagici, blues în “La”... În timpul cântecului, strigă unul din sală: “Daţi elefantul jos de pe scenă!!!”, la care Păuniţa răspunde: “Elefant, elefant, dar ce voce!!!” Publicul “a leşinat” de râs la reacţia spontană a Păuniţei şi a răspuns cu aplauze furtunoase şi tropăieli de picioare. Ei i-a făcut aşa de mare plăcere să cânte cu noi că a rămas în trupă.
     Lidia (e-mail): Ce nebunie de succes a fost!!! Publicul a plăcut-o foarte tare şi suna perfect cu noi. Avea vocea aia puternică, pe care o folosea şi ca pe un instrument pentru “dialoguri“ cu chitara. Tu, pentru că nu mai cântai vocal, “te-ai aruncat” în solo-uri şi te înţelegeai cu ea din priviri să-ţi răspundă. Avea un simţ de trupă nativ, pe care nici n-a ştiut că-l are. A rămas cu noi... venise la fix ca să ajungem din nou cu solistă vocală şi să te ocupi tu de chitară. Iar am luat cluburile la rând... am cântat din nou la Student Club, la Ateneul Tineretului, la Clubul de la ora 7 (Casa de Cultură Mihai Eminescu), la IPGG (Institutul de Petrol şi Gaze), unde cu un an în urmă îl cunoscuseşi tu pe viitorul tău soţ, Henry Graterol, venit din Venezuela şi student la IPGG, cu care se părea că e treabă serioasă.
     Anca (e-mail): Era, că deveniserăm prieteni şi chiar ne iubeam. Cu un an în urmă îl cunoscusem tot acolo, la o cântare... îi plăcuse şi Ginei de el, dar el m-a vrut pe mine şi eu pe el... Ţi-am zis şi ţie de el, dar tu erai chiar... geloasă că îi dădeam lui mai multă atenţie decât ţie. De fapt, ca să-ţi demonstrez că şi la tine ţineam la fel de mult, ţi-am zis să te pupi cu el... şi ai şi făcut-o, dar tot nu-ţi ieşea din cap gelozia. Pe el îl iubeam altfel decât pe tine. Şi când ţi-am zis că vreau să mă căsătoresc cu el ai vrut să pleci din trupă! Treaba e că noi amândouă ne înţelegeam foarte bine, mai rar aşa prietenie... noroc că nu aveam înclinaţii pe invers că altfel ne luam! Henry se ţinea mai tot timpul după noi pe unde cântam... şi nu venea singur, venea cu gaşca lui de sud-americani, iar după cântare trăgeam nişte chefuri monstruoase. Pentru prima dată fumaserăm şi noi marijuana, uite-aşa, ca să ştim şi noi cum e, mai ales că se purta printre muzicanţii de-afară... Sex & Drugs& Rock´n Roll. Pe urmă tu te duceai repede acasă ca să te culci, că aşa te ştiu de o viaţă... tu nu rezistai la nopţi pierdute. A fost cu noi şi la Carnavalul Arhitecturii, tot cu sud-americanii după el.
      Lidia (e-mail): Da măi!... De 1 Iunie am cântat la Carnavalul Arhitecturii, organizat de anul V. Pe terasa centrală s-a construit un podium foarte „pop”... plin de pete de culoare... o explozie de imaginaţie. A fost ceva de vis! Nicăieri nu se mai întâmpla aşa ceva decât la Arhitectură... mai cântaserăm şi în clubul lor din piviniţa „Club A”. Era un tip, Mirel Leventer, unul din fondatorii clubului, care, după cum zicea el, umbla tot timpul după... fundurile noastre ca să ne pozeze. Zicea că al tău era cel mai mişto. După carnaval ne-a trimis nea Toma în tabără la Buşteni ca să cântăm pentru studenţi. Plecarea la Buşteni, oferită de Laurenţiu Toma, era binevenită, dar eu voiam la mare, că muntele nu-mi plăcea deloc. Am cântat cu voi doar în prima zi, după care ţi-am spus ţie că mai am nu ştiu ce examene de dat şi trebuie să mă întorc la Bucureşti. De fapt nu ştiam cum s-o mai sucesc ca să plec la mare, cu prietenul meu Dan Cicorschi... Pag. 26