Home

     Această rubrică am început-o revoltat de faptul că un cățel maidanez a fost omorât pe trecerea de pietoni. Nu știu dacă respectivul șofer a pățit ceva până acum, dar nu-mi fac griji fiincă știu că blestemele mele se împlinesc.
     Acum a venit rândul altora să plătească. Scump, foarte scump. Nu știu dacă face, dar nu mai e problema mea, ci a lor. Dacă nu voiau s-o pățească urât de tot (că atunci când îmi sare țandăra sunt și sadic, ca tot bunul creștin ce-l are exemplu pe bunul Dumnezeu, cel mai mare sadic inventat de om) trebuia să stea dracu' pe curu' lor! Și acum să detaliem.
     În zona blocului în care stau s-au pripășit de-a lungul timpului mai mulți maidanezi. Până acum n-am auzit să fi fost cineva mușcat de vreunul din ei. Doar îi latră pe cei pe care nu-i plac. Ei, ce credeți că i-a trecut prin cap unui dement - care, culmea, nici nu stă acolo ci vine din Cugir la o fufă din zonă? I-a tras în ochi unuia din căței cu pușca cu aer comprimat! Cineva care stă în zonă a anunțat Poliția, dar cum la noi nu există poliția animalelor, ca-n statele civilizate, mă îndoiesc că respectivul a pățit ceva. Însă mă întreb: de ce nu le-o fi tras în ochi medicului care l-a scos sănătos mintal și polițistului care i-a dat permisul de portarmă?
     Al doilea caz este al unui câine luat de hingheri. Aceștia au fost chemați de cineva pe motiv că loaza de progenitură pe care o are nu poate merge la școală de frica câinelui! Săracul Negruțu (cum i-am zis noi) avea un singur defect: sărea să-i îmbățișeze pe cei pe care-i plăcea! Nu conta cât de murdar era pe labe. Și-i plăcea să fie mângâiat. Nici de mâncare nu se bucura așa de mult ca de-o mângâiere.
     Ce le-am urat cu ură vinovaților? Nu vă pot spune, dar ca să vă faceți o idee, vă dau un indiciu: singurul pe care l-am urât până acum a fost Ceaușescu. Și mamă ce satisfăcut am fost că a murit cum a murit, chiar în ziua de Crăciun. Nu, nu sunt credincios. Pentru mine Biserica este o simplă organizație neguvernamentală (din aceeastă cauză nici nu sunt de acord ca din impozitele mele să se plătească salarii popilor). Însă nu poți să dărâmi proprietatea cuiva (biserici, în acest caz) fără să plătești. Așa că stau liniștit, că și cei cărora le-am urat vor plăti. Cu vârf și îndesat.
     Și cum s-a închis cercul, se încheie și up-date-ul acestei rubrici. În rest ce să mai spui, decât să-l citezi pe Sabin Gherman: "M-am săturat de România!"